Prevenţie: Vizite la penitenciar
februarie 2010
La iniţiativa conducerii penitenciarului din Tîrgu Mureş, mai multe organizaţii s-au întâlnit în ianuarie 2010, cu dorinţa de a îmbunătăţi situaţia deţinuţilor. Psihologul Erika Csibi, director adjunct al penitenciarului, şi alţi doi psihologi, Réka Kovács şi Borbála Becsky de la Organizaţia Familia, au elaborat un plan de ajutorare, împreună cu câţiva angajaţi ai Fundaţiei Bonus Pastor.
În februarie am început vizitele la penitenciar, o dată pe săptămână. Tematica grupurilor planificate: autocunoaştere, dezvoltarea competenţelor comunicative, rezolvarea conflictelor, gestionarea agresiunii, empatie şi mai ales prevenţie. Deţinuţii selectaţi pentru activităţile de grup au comis infracţiuni de diferite grade de gravitate, de la crimă la furt, înşel şi acte de vandalism. E vorba de tineri cu vârste cuprinse între 18-20 ani, români şi maghiari deopotrivă, dar majoritatea celor selectaţi au fost vorbitori de limbă maghiară, fiindcă grupuri în limba maghiară sunt reduse la număr în penitenciar. Am constatat că majoritatea infracţiunilor au fost comise sub influenţa alcoolului.
Scopul nostru a fost să propagăm un alt mod de gândire, o altă atitudine, dar şi informaţii legate de dependenţă. Desigur, am popularizat activitatea Fundaţiei Bonus Pastor, pentru ca cei vizaţi de această problemă să ştie că există un loc şi o organizaţie care oferă sprijin în asemenea situaţii.
Proiectul programelor oferite în penitenciar a fost urmat de vizita deţinuţilor la Centrul Terapeutic din Ozd. Ei au fost întâmpinaţi de colegul Ioan Boroş, după spusele sale au sosit şapte deţinuţi, trei gardieni şi trei doamne – doi psihologi, unul în calitate de director adjunct al penitenciarului, şi un lucrător social. Ulterior am aflat că şi ei erau ofiţeri. Beneficiarii centrului le-au prezentat oaspeţilor centrul, castelul Radák şi moşia. Din motive de siguranţă nu au fost planificate programe comune cu beneficiarii centrului, chiar şi masa le-a fost servită separat, la cererea gardienilor. Mónika Suba, unul dintre psihologi, a spus următoarele: „Vizita la Ozd mi-a lăsat o impresie profundă, a fost mai mult decât plăcută, munca de acolo e cu adevărat necesară şi profesională.”
Éva Adorján, asistent social