Tabără cu cortul la Sălciua

În perioada 5-8 august, excursie la Sălciua. Acest program îmbogăţeşte anual viaţa din Centru. Este cel mai bun remediu în faţa monotoniei, a dorului de ducă, a depresiei. Impresii: „dacă se poate, aş veni şi la anul, chiar dacă nu voi ma fi în Centru”, „aici am să mă întorc precis”, „n-am mai avut parte de aşa ceva”, „s-ar potrivi şi ca program de supravieţuire”, „a reunit grupul”.

Lucru manual

În octombrie, Ans Visscher şi Harry van der Stege – vechi prieteni şi suporteri din Olanda – au venit cu valize uriaşe, cărând cu ei tot felul de materiale necesare pentru un atelier de lucru manual. Beneficiarii au început confecţionarea felicitărilor în trei dimensiuni, a coşurilor împletite din cauciucuri de bicicletă uzate, iar cu timpul şi-au însuşit şi aplicarea tehnicii şerveţelului. La început erau mai mult reţinuţi, unii chiar s-au împotrivit. Însă seara, la analiza zilei, a fost o plăcere să aud din partea mai multor beneficiari că le-a plăcut lucrul manual, creativitatea a adus cu ea o atmosferă plăcută, iar pe lângă s-a şi discutat mult. Faptul că fiecare a avut posibilitatea să pregătească un mic cadou, o surpriză, o bucurie celor dragi, i-a înveselit pe toţi.

Întâlnire a „veteranilor”

În perioada 28-30 mai şi 29-31 octombrie am organizat în Centrul Terapeutic întâlnirea foştilor beneficiari. Participanţii au venit din diferite judeţe: Harghita, Cluj, Braşov, Covasna, Bihor. Toţi au venit cu mare plăcere, după spusele mai multora, Centrul este căminul lor, ei vin aici ca „acasă”. Vin cu plăcere şi ca să se întâlnească cu beneficiarii din prezent, cu „confraţii” lor, să le împărtăşească bucuria vieţii libere, dar şi problemele acesteia, ajutându-i astfel şi pe ei în refacere. Ce ar putea fi o motivaţie sau încurajare, dar şi atenţionare mai credibilă, decât mărturia unui confrate care a trecut la rândul lui prin aceleaşi situaţii.

„Cu ocazia întâlnirii am simţit din nou că viaţa mea are sens, că are rost să continui lupta, căci „dacă Dumnezeu e cu noi, cine este împotriva noastră”, şi acelaşi gând l-am citit pe feţele celorlalţi. M-a bucurat interesul arătat de „locatarii” centrului, şi cred că le-am putut transmite ceea ce am învăţat şi am trăit la Ozd. Am fost surprins de numărul mare de participanţi, am avut impresia că mai mulţi confraţi consideră că este foarte importantă întâlnirea noastră, schimbul de păreri şi experienţă, precum şi revigorarea sufletească. Mi-au plăcut jocul de fotbal, discuţiile cu prietenii cu care nu m-am întâlnit demult, liniştea sufletească, mesele comune, discuţiile cu mentorii, totul este revigorant pentru mine. Căci Centrul din Ozd (fabrica de oameni) este ca o masă pusă, plină de toate bunătăţile lumeşti. Noi dependenţii trebuie doar să întindem mâna şi să ne înfruptăm, iar această masă bogată ne aşteaptă de cinci ani. Eu mă simt cu adevărat reînnoit sufleteşte, când pot sta la această masă îmbelşugată, şi pot mărturisi că zece luni de renaştere sunt o perioadă scurtă faţă de cei zece ani pe care i-am petrecut mahmur şi trăind printre iluzii.” Attila

Sărbători de iarnă în Centrul Terapeutic

În decembrie evenimentul cel mai important l-a constituit pregătirea pentru sărbătorile de iarnă. Pe de o parte, pe perioada sărbătorilor beneficiarii centrului nu pot face vizite acasă, deoarece posibilitatea recidivei este sporită, având în vedere că în majoritatea familiilor aceste ocazii se sărbătoresc cu alcool, dar şi din cauza relaţiilor tensionate, a singurătăţii, factorii de risc sunt sporiţi. Tocmai de aceea, beneficiarii aşteaptă sărbătorile letargic, fără expectaţii, plini de tensiuni negative. În pofida acestei situaţii, sau pe lângă aceasta, am început să învăţăm colinzi şi cântece de crăciun, preocupându-ne zilnic de gânduri de advent, de sărbătoare. De Crăciun Ioan Boroş şi soţia lui au sărbătorit împreună cu beneficiarii. Aceştia au cântat colinzi până noaptea târziu, la mai multe case din sat, la cunoştinţe şi prieteni. Darurile împachetate în cutii de ghete (asigurate de organizaţia Blythswood Care din Scoţia) ne-au bucurat inimile, mai multe persoane aflate la terapie nu au mai primit cadouri de crăciun de ani de zile. De revelion, potrivit obiceiului, au venit câţiva foşti beneficiari cu familiile, cu prietenii, sau singuri. Pentru mine, ca şi membru al echipei, este foarte important şi îmbucurător faptul că grupul a devenit un colectiv mai închegat, şi am constatat împreună cât de valoros este să poţi sărbători şi petrece timp preţios împreună, altfel decât până acum, cu capul curat şi cu zâmbetul pe buze.
Éva Bartha, psiholog