Programe terapeutice de scurtă durată
Pentru anul 2010 au fost planificate cinci programe terapeutice de scurtă durată, dintre acestea am organizat trei. Cele două programe terapeutice în limba română au fost amânate din cauza lipsei de participanţi.
Majoritatea beneficiarilor, adică 87%, aveau probleme legate de consumul de alcool, 10% de fumat, 3% cu jocurile de noroc. Potrivit unor date actuale (mai 2011), 38% din participanţi sunt abstinenţi, mai mulţi dintre ei au relatat despre o îmbunătăţire a calităţii vieţii în urma abstinenţei, 48% nu sunt abstinenţi, nu avem informaţii despre 3 dintre persoane, o persoană participă la terapia de lungă durată. Având în vedere că rata de succes a acestui program este mai mare decât rata estimată până acum, de cca. 20-25%, considerăm acest rezultat încurajator, de aceea dorim să continuăm aceste programe.
Kálmán Adorján, preot, coordonator-program