Cred că aceste câteva rânduri reprezintă un nou început, începutul vieţii mele, iar dacă cineva ar încerca să îmi scrie povestea vieţii, ar trebui să înceapă de aici şi astfel: “Numele ei este Veronica, încă studentă la medicină, dar după multe căutări, astăzi şi-a găsit un sens în viaţă!“

În vara lui 2008 am văzut miracole cu proprii mei ochi în viaţa unor băieţi tineri care reuşeau să-şi înlocuiască dependenţa de droguri cu Isus. Acest lucru m-a impresionat până “în măduva oaselor”! De atunci gândul de a vedea cât mai multe transformări de acest gen nu m-a părăsit nici o clipă. Abia în ianuarie 2011 am luat legătura cu Fundaţia Bonus Pastor şi am stabilit o întâlnire. Habar nu aveam ce voi zice la aceasta întâlnire, în ce calitate mă interesez, ce anume mă interesează de fapt… nimic… Ştiam doar că trebuie neapărat să fac acest pas. Ce m-a impulsionat să fac acest pas a fost stagiul pe care îl efectuam în acea perioadă la Clinica de Psihiatrie, Târgu Mureş, unde vedeam numeroşi alcoolici depresivi. Vorbind cu ei, îmi doream atât de mult să îi pot ajuta în vreun fel, dar singurul lucru pe care îl puteam face era să îi ascult! Observam pe zi ce trece cât eram de răbdătoare când ajungeam în preajma lor şi îmi dădeam seama că îmi place să îi ascult.

Odată ajunsă la fundaţie, mi-am exprimat dorinţa de a-mi oferi serviciile de voluntar, dar doream să văd “cu ce se mănâncă” aceasta activitate! E puţin spus faptul că am fost primită cu braţele deschise! Pe loc mi s-a oferit şansa de a participa ca şi spectator în cadrul următorului program terapeutic de scurtă durată care era la 2 săptămâni depărtare de ziua în care m-am prezentat la fundaţie. Odată ajunsă aici, am fost foarte impresionată de atmosfera familială care plutea în Centrul de Recuperare: fiecare, atât din echipa lucrătorilor cât şi dintre beneficiari, vorbeau deschis despre slăbiciunile şi sentimentele lor; iar legătura pe care am simţit-o când am început să ne rugăm împreună m-a determinat să îmi doresc să revin în acest loc.

Astfel că aflând de următorul program terapeutic de scurtă durată, mi-am exprimat dorinţa de a participa la întregul program. Am fost primită din nou cu braţele deschise, iar faptul că personalul a avut încredere în mine plasându-mă în rândul “terapeuţilor” m-a bucurat nespus şi m-a impulsionat să dau tot ce e mai bun din mine. De acasă, eu veneam cu un bagaj de emoţii negative şi greutăţi, dar auzind poveştile acestor oameni, mi-am zis că ne vom recupera împreună! Îmi făcea plăcere să îi ascult atât pe beneficiarii de la terapie scurtă, cât şi pe cei de la terapie lungă! Mă bucuram să realizez că aveau încredere în mine şi îşi vărsau durerile şi sentimentele în faţa mea chiar dacă mă cunoşteau de câteva zile! Învăţam multe de la ei, din durerile lor şi din puterea lor! Am aflat că aceşti oameni erau cei mai sensibili şi puternici oameni pe care i-am cunoscut vreodată! De ce puternici? Pentru că au realizat că trăiau în mizerie şi totuşi au avut curajul să recunoască acest lucru, să recunoască că sunt slabi şi să ceară ajutor!

Acum, la sfârşitul programului pot să mă declar câstigătoare din toate punctele de vedere: m-am vindecat şi eu împreună cu ei, am realizat că făcând parte din viaţa acestor oameni mă motivează mai mult decât orice altceva. Am aflat că alegerea psihiatriei după examenul de rezidenţiat e cea mai bună alegere pentru mine şi că participând la acest program terapeutic a fost primul pas pe drumul pe care mă cheamă Dumnezeu să-l urmez în această viaţă! Ca să fie mai simplu, e ca şi cum aş fi primit în cadou un puzzle cu o piesă lipsă; după cel puţin 3 ani de căutări, am găsit piesa! Veronica Gritto, Târgu Mureş, anul 6. la Facultatea de Medicină Generală